TAIWAN
ETERNITY -恆 -蔡澤民博士 (DR. TZEMIN ITION TSAI) Changhua –
Taiwan
Original author : 蔡澤民博士 (Dr. Tzemin Ition
Tsai)
3. 恆 (CHINESE)
一把六百多年的老材頭
一半劈成碎片
丟入營火之中燃燒
一半磨成紙漿
引誘詩人墨客畫押
身後海浪聲節奏如此分明
抬頭滿天星斗耀眼如初
噯呀
頃刻之間甚麼是永恆
了了已然
N.B. : Chinese writing ; 蔡澤民博士 (Dr. Tzemin Ition Tsai)
ETERNITY (ENGLISH)
An old wood for six hundred years
Half split into pieces
Put into burning in campfire
Half is being ground into pulp
Lure the poet leave a signature
The rhythms of waves behind is so clear
Looked up, find the stars dazzling as ever
Yeah
Suddenly, what is eternity?
Completely clear in my mind
N.B. : English writing ; 蔡澤民博士 (Dr. Tzemin Ition Tsai)
ETERNITÀ (ITALIAN)
Un legno vecchio di seicento anni
Fatto in pezzi
Messo a bruciare nel fuoco di un campo di sosta
Metà viene ridotta in polvere
Richiamo per il poeta a lasciare un segno
I ritmi delle onde dietro sono così chiari
Ho guardato in alto, trovo le stelle che abbagliano come sempre
sì
All’improvviso, che cos’è l'eternità?
E’ ora completamente chiaro nella mia mente
N.B. :
Italian translation ; Lidia Chiarelli
Original author : 蔡澤民博士 (Dr. Tzemin Ition Tsai)
INDIA
1.
ELOPE - RAJ
BABU GANDHAM – Hyderabad INDIA
" elope "
.
beyond your sealed lips
i could hear your heart's murmur
beyond your closed eyes
i could see pictures framed
.
your unspilled words
chase even when i sleep
your untouched kisses
convey me your woes
.
unfurl your heart
from the knots your within
flutter your wings
and glide on your winds
.
fly in your skies
move with your moods
play in your world
with all thoughts you own
.
with warmth in heart
you ignite your love
you sooth your soul
with tears you hide
.
your unlit flames
gasping for life
your unseen depths
longing for love
.
come my love come
let me take you to our world
into pastures of our thoughts
where we built our castles
.
come
let us elope
into our dreams
2.
ALL IN THE NAME OF LOVE - SUNITA PAUL - KOLKATA, INDIA.
ALL IN THE NAME OF LOVE
We smiled
Eyes spoke in silence
We laughed
Till tears flowed in real sense.
We held hands
And walked down memory lanes
We kissed each other
Shared all happiness and pains.
We embraced in each other's arms
Your tender caresses
I could hear your heart beat
When I laid on your chest with my open tresses.
Our eyes got lost in each other's
When your lips locked in mine
Those passionate smooches
My love life used to shine.
Our love making was a treasure to me
It was so pure and true
We fought and made up again
As the days passed through
In our own small world
All we did was in name of love
We were meant to be always together
Because it is a boon from heaven above.
3. OCEAN LOVE - JYOTIRMAYA THAKUR - Jharkhand. India.
OCEAN LOVE
Ocean is a connoisseur of hidden treasures
Deep in her womb
lies many pleasures
Watch the wonderful displays at leisure
The majestic gifts are in exotic measures.
Marvellous bounties are a feast to the eyes
Limitless waters have boundaries of reef
Biosphere is getting affected by reeds
A cacophony resounds among the weeds.
Blue whales swims where danger lurks
Some getting extinct as killers are alert
Shark gliding slyly with sharp teeth works
Romantic Dolphins by nature are great flirts.
Colourful fish are caught in the fishing nets
Trawlers filled with their catch return at sunset
Fisherman's boat is always hungry for more
At night there is a display of bonfires on shore.
Magnitude of the rumbling,tumbling waves
Mysterious creatures
dwell in dark caves
Magnificent world deep down inside lies
Mesmerizing mermaids crooning rise.
Flora and fauna have awesome features
Fathomless ocean has unique creatures
Long legged octopus and jellyfish together
Splashing sounds of turtles, seals altogether.
Neptune and Poseidon rule with a whip
And the huge ships are sucked in a sip
Humanity is reminded of the Ocean's will
Survival of humankind is totally on his skill.
The ocean in love melts into the horizon
Sky stoops from above bowing in liaison
Wandering waters submerge into the ocean
Unity embraces diversity in identical passion.
TURCHIA
PREMIO SPECIALE
IL DOLORE È ROTTO - HASAN ERKEK - Eskisehir, Turchia Translation : Murat Yurdakul
IL DOLORE È ROTTO
Un mattino d'inverno viene e bacia la
fronte con freddo labbra
si risveglia dal mondo dei sogni
il vento le ali a riposo nella vostra
finestra
il sole è visibile dalla nebbia
orizzonte con i suoi occhi di nebbia
non è possibile allungare e sorriso
La neve congelato sui tetti
ci si allontana, anche l'ultima foto
scattata.
si sta andando a tuffarsi in acqua e
fuori del tè con la corda del dolore sulla vostra vita.
un Concerto per violoncello, si muove
lungo le pareti della stanza
ma l'aria è illuminato
non è possibile cancellare le vostre
preoccupazioni alla luce
Non ci posso credere.
anche se egli viene, Egli non vestito in
una sua poesia.
quando la trasparenza del suo suono si
ferma
il sottile polsi di parole una volta
slogata
tutto ciò ha una sola risposta: la
lingua della busta.
se si chiede, non si può che imparare.
Insonni palpebre, senza l'amore la
mattina
sei bloccato in quella mattina e sei
bloccato nel buio
pensi dell'amichevole giorni
amici nel lontano giardini della memoria
canzoni di chiamata in bene
tutti loro, tutti loro sul reddito
si faccia di tutto, si trovano ancora ad
affrontare.
la vita è una dolce brezza, non è
possibile resto
Hasan Erkek
Translation : Murat Yurdakul
IL FUOCO DI SPOGLIARSI DALLA TERRA - NEVAL SAVAK -Translation : Murat
Yurdakul – Bornova/Izmir TURCHIA
IL FUOCO DI SPOGLIARSI DALLA TERRA
con il buio che battere la notte
spogliarsi e fuoco dalla terra
si arriva prima.
poi tre pasti con tre morti.
lacrime che non rientrano in casa
accumulato geografia
fuochi ardenti
ferito in guerra e in amore
dalla coda del tuo petto
windy amore soffiando
Io sto mettendo in balia del labbro
nella volatilità del clima di amore
stiamo attraversando i poveri del mondo,
in luoghi
e nel buio di un paese
trapunta letto sevdaya dalla primavera
allungando il dolore
come una pietra di rondine
piccioni
la magia nera di persone
siamo a tagliuzzare
rose city solitudine
tu ed io
tre i pasti a tre sbagliato
con un amore che non ha età
Neval Savak
Translation : Murat Yurdakul
CHE BAMBINO - ERTUGRUL ÖZAYDIN - Umitköy – Ankara
ONORE - HILAL KARAHAN - MALTEPE,
İSTANBUL, TURKEY
ONORE
1/
Le stradine contorte si precipitano in un quartiere
che è bagnato e ha sempre un odore di tarhana *
2/
Le serate entrano sempre attraverso la stessa porta
di case calve che indossano parrucche arboree.
3/
L’ odore di cibo fritto si lega alla vita delle donne
che espongono le loro ferite alla corte.
4/
Si aprono a sera, gli occhi delle ragazze,
ai loro piedi una vita che cammina:
tacco piatto numero trentasei
CATEGORIA GIOVANI TURCHIA
CHIUDI LA VECCHIAIA - MUSTAFA ŞANLI – YALOVA TURCHIA
CHIUDI LA VECCHIAIA
vedi, si va alla fine.
come lungo la strada
breaking i pilastri della vita
lasciando interline corpi
sotto la terra.
non sei mai stato uno dei Soli.
si vive come pioggia
è vero
ma la verità è schiaffo
il tempo è stato trafitto
dentro di voi.
ora, bacio il punto dove
raccogliere tutti i fiori rispettivamente
il tuo corpo
anche se si vive
in quell'ultimo tiro di fine
non troppo lontano, vicino vecchiaia
sempre frustate sulle labbra.
Mustafa Şanlı
Translation :Murat Yurdakul
GERMANIA
VESTITI DA POLITICI – WIEBKE JANSSEN - MÜNCHEN/MONACO DI BAVIERA GERMANIA
VESTITI DA POLITICI
Il 1968, il 1980, il 2009...ve li
ricordate?
Io non posso ricordare perché non ci
sono stata
e non ho vissuto gli eventi.
Comunque, da articoli di quel tempo
so dell’orrore e mi spiace.
Anche se è già da lungo passato,
certe cose non passano del tutto.
Naturalmente c’è stato un progresso
mettendo in ordine il caos che Madre
Natura
in quel caso ha lasciato;
nonostante ciò ci sono state anche delle
persone
che hanno approfittato della situazione.
Persone ovviamente maligne, ma anche
lupi vestiti da agnelli.
Alcuni anni dopo si sono fatti sentire
altri lupi che la gente ha lasciato
volentieri dentro
il paese. Pur sapendo che sono niente
meno che
discendenti di una tendenza...europea.
Dobbiamo tenere sotto controllo I lupi
tanto in Italia quanto in Germania.
Lo dobbiamo a più di diciotto
uomini, donne e bambini.
Ho la sensazione che questi discendenti
sopprimano la libertà. Comunque, è
soltanto
una sensazione, qualcosa di soggettivo.
I pensieri sono liberi, giusto?
I pensieri, e naturalmente anche la
solidarietà.
Stupidaggini a parte: Sento di molta
gente arrestata
solo per essere stata solidale.
I lupi afferrano le loro vittime.
Ne conosco personalmente una.
Posso dire io che i lupi vestiti
da agnello, da politici
hanno catturato un politico vestito
di affetto e solidarietà, e spero che
la gente si svegli e che combatta per
lui. Ora.
GRECIA
OBLITERATING TIME - RANIA ANGELAKOUDI - EVOSMOS THESSALONIKI GREECE
OBLITERATING TIME
The earth shall I draw again… and time
shall I intoxicate…
Thus shall I obliterate the minutes of
your absence
Of sterile seasons, of gloomy days,
Of faceless months!
I shall obliterate the moments when my
tears
Swell up!
LIVES without you
Shall I build anew!
Nights devoid of your form
Shall I endure!
Your shadow inescapable in every shade!
Your heart beckoning in every sigh…
Of pleasure!
LIVES devoid of you shall I dream anew
And there I shall reside…
Where your rain falls transparent…
Where your scent from sappy soil
ascends!
Where you words sweetly my soul caress!
Where your three-dimensional love
unfolds and spreads!
The earth shall I draw again because it
is with you alone
I want the recesses of night to roam,
So that you may lead me
To the wide avenues of your kindness
For the LIFE I have devoted to you.
Stentorian Radiance
Be still! Await a while my steps to
heed,
the ones that lead to you!
Hold still! My heavy breath no longer
stands
to trail behind your thoughts
to overtake wild throbs!
Throbs of yearning… yearning to conjoin
To swirl and spin….to twirl and blend…
Like raindrops merging with the river
flow.
Hold still! That I may embrace you
while your life-giving gaze leads me
to happiness unbound…to happiness
untamed!
Hold still! My steps thither I have
traced…
To the stentorian radiance of your
existence
To the stentorian might of your love!
POLONIA
WITHOUT GAS - ELIZA SEGIET – ANTONIEGO POLONIA
WITHOUT GAS
Deep inside
- maimed,
without visible marks,
I try to wait out.
Will I last?
As long as I am -
I will not break.
And if I survive -
I will not seek revenge.
Maimed
- without wounds,
I will try to forget.
I will start with a bath
- ordinary one, without gas.
I will rinse away the past.
Will this help?
RACCONTO
SOGLIA - MURAT YURDAKUL - DEFNE /HATAY /TÜRKİYE
SOGLIA
MURAT YURDAKUL
La soglia che divide sua memoria in due
era un profondo vuoto. Questo profondo vuoto è stato riempito con il ronzio.
Con le urla. Tear it up. Con gas nervino. Con la nebbia. Il vuoto è stato
coperto con umana bruciata profumo. Megafono voci. Le minacce. Con i muri
distrutti. Rotto porte. La soglia non aveva alcuna chiarezza, mai.
È stato riempito con la brezza del mare,
e ora non era sulla soglia. Non c'era alcuna memoria. Era come essere in un
tunnel del tempo.
Non c'era tempo. Era da qualche parte,
si era seduta, c'erano persone intorno a lei. Egli non era nella stanza. Il
tempo, lo spazio era solo uno spazio vuoto. La vita era un ronzio, ronzio, che
ha condotto in un tunnel senza fine. La realtà non era vero. La frescura del
mare. I Gabbiani. Giardino del tè. Le tabelle. Sedie. Cameriere. Clientela.
“Voglio una tazza di tè”, disse, con la
sua voce tirati fuori dal nulla.
Il cameriere guardò il suo viso
accuratamente e un cenno con la testa, nel senso di “bene”. Il cameriere non
riusciva a capire né la memoria divisa, né il ronzio del modo in un tunnel
senza fine. Ha iniziato a prendersi cura di persone della porta accanto. Tornò
il cameriere. “Ho voglia di un tè”, ha ripetuto. Non una seconda volta, ma per
la prima volta. Non era il risparmio di memoria. E ' stato immediatamente
cancellato.
Il cameriere è venuto fuori di
ignoranza. Egli è stato utilizzato per i clienti più esigenti. Ha continuato a
prendere ordini dalla tabella. Non aveva finito di richieste di alimenti e
bevande di ricevuta d'ordine di sicurezza, e ha sentito lo stesso suono. “Ho
voglia di un tè.”
"Va bene, signore, sto portando
ora. Ho già preso il tuo ordine.” Egli è stato giurando attraverso di essa,
questa persistente voce.
Improvvisamente sembrava che qualcosa.
L'altro lato della memoria sembrava aver attizzato lui. Cercò di alzarsi da
capogiro. si alzò in piedi. Ha appena levato in piedi alto. Ha eseguito un
controllo su tutte le tasche. Stava cercando qualcosa, ma non riusciva a
trovare. La sua memoria era fuorviante lui. Lui si grattò la testa, premette le
mani contro il suo viso. Quando ha notato che il cameriere di passaggio, che ha
chiesto per la preparazione di tè di nuovo. Questa è stata un'altra cameriera.
La sua testa era confusa, si sedette in una sedia con difficoltà. Quando ha
notato il sacchetto in piedi sul sedile di fianco a lui, si rese conto che era
la borsa. Aprì la cerniera e tirò fuori il taccuino. Guardò il note. “Non
dimenticate di scrivere quello che hai detto.”
Era una persistente nota che non può
essere dimenticato.
“Volevo una tazza di tè.” Nel frattempo,
il cameriere portò il tè e mettere sulla sua scrivania. Ha chiesto al cameriere
di dove si trovava. Il cameriere non riusciva a dare un senso a questa domanda.
” È pazzo " pensò. Il cameriere non riusciva a capire come persistente
nota di “non dimenticate di scrivere quello che stai dicendo.” Non sapeva cosa
dire.
“Mi puoi dire dove mi trovo, ho bisogno
di scrivere qui,” ha detto.
Il cameriere indifeso“, Besiktas,” ha
detto. "Tutti sanno che questo è il Beşiktaş.”
Lo ha scritto. “Io sono nella culla. È
quattro e un quarto. Non so quando sono venuto.” Il tè freddo. Aveva un sorso o
due. Ha detto, “ho avuto una tazza di tè.”
Guardò attraverso le banche, e ha
pensato: “Dove È?” La gola è una soglia. Una soglia pieno di dolore, di
tristezza, di ricordi perduti. È stato lui a bordo sin. C'era anche l'altro
lato del Bosforo. Il giornale nella sua borsa, attirò la sua attenzione. Un
segno di stella è stato posto accanto ad un articolo. Ha visto la sua
fotografia, guardato con attenzione. Era quasi incollato al sedile con entrambe
le mani. I suoi occhi erano fissando il suo accanto a lei. I suoi capelli erano
raccolti da dietro. C'erano altre due persone nella parte posteriore, diverso
da quello di fianco a lui. Erano entrambi i bicchieri. “I giovani che soffrono
di amnesia a causa della morte veloce e che vengono evacuati per trattamento e
di imparare a vivere da sola in casa la sono tenuta insieme.”
Questa frase ricorda di lui perché c'era
una foto sul giornale. Ha iniziato a scrivere il suo relativo capitolo.
“Avevo trent'anni. Non riesco a
camminare da solo, non riesco a mantenere il mio corpo in equilibrio, e sto
prendendo involontaria azione fisica.” Ha provato a smettere di scrivere e di
pensare, come se scavando in profondità nel suo cervello. Lui non ricorda
nulla. Era come qualcun altro. Si guardò nel suo taccuino, ha iniziato a
borbottare. “Io sono nel quartiere Besiktas ora. Ho avuto un tè.”
Una donna i cui capelli erano così
sbiancato, lei è venuto e si sedette. “Hai bevuto?”, ha chiesto.
“Chi sei?", ha risposto. Non sapeva
da che parte della sua memoria è stato chiesto questa domanda.
Lei si guardò intorno. Era affollato.
Non voleva dirlo a parole. Lei allungò la mano e l'ha scritto nel suo quaderno.
“Tua madre.”
POETI DELLA ROMANIA
PODIO
- DEBUT
(DEBUTTO) - ANA DRĂGOIANU
DEBUT
recunosc
poeziile mele aparţin unui timp
când bucuria se poate strânge
într-un colţişor de batistuţă
înflorată
nu ştiu dacă mă va recunoaşte
vreun copil
în cărţile despre
o istorie a literaturii
sau voi fi îngropată
în mulţimea de anonimi
ce şi-au pierdut busola
prin deşertul siberian
sunt adepta faptelor concrete
când vreau să iubesc
iubesc
bărbatul din săptămâna
dictată de Dumnezeu
când vreau să mă îmbăt
culeg viile retrocedate
şi zac până la plictiseală
în balta mea de amărăciune
când vreau să mor
îmi aprind o lumânare
şi chem haimanaua aia de moarte
să treacă la treabă
un chibrit
vă rog
vântul a intrat pe fereastră
- SINGURĂTATE
ÎN DOI (LA SOLITUDINE IN DUE) - MIRELA
MINUȚA ALEXA
SINGURĂTATE ÎN DOI
În suflet îmi plouă noiembrie
frunze,
Mi-e teamă de iarnă, de gerul
ce-mbracă
Şi gânduri şi uliţi în grea
promoroacă...
Mi-ngheaţă sărutul în colţuri de
buze;
Mocnesc sub cenușă speranțe învinse
De iele ce dănțuie-n sufletu-mi noapte;
Un gând peste fumul de smirnă se
zbate
Călcând printre leșuri de vise
ucise.
Clipește stâlpită-ntr-un ciob de
lumină
Iubirea cu brațe și-aripi
retezate...
Ghețari între două tacâmuri curate
Și-un mare pustiu ne sunt oaspeți
la cină.
E
grea-nsingurarea, în suflet frământă...
Tăcerea-și așterne lințoliu-n
privire
Când nu poți rosti „noapte bună
iubire”,
Dar singurătatea în doi e mai
cruntă.
- APUS
DE SOARE(TRAMONTO) - OLIMPIA SAVA
APUS DE SOARE
Cum
era puţin distrat,
Domnul
Soare şi-a vărsat,
Înainte
de culcare,
Spectrul
tot, la întâmplare.
Însă
rău nu i-a părut.
Fără
veste-au apărut
Pete
roşii pe azur,
Pete
galbene, în jur,
Albe
şi portocalii,
Verzi
şi multe sinelii….
S-a-ntâmplat
pe cer să treacă
Nişte
nori cu chef de joacă
Şi,
văzând aşa risipă,
Au
pictat şi ei în pripă
Nişte
pete cam ciudate,
Din
culori amestecate.
În
vopsele s-au stropit,
Până
când au obosit,
După-aceea
se priveau
Şi
nu se recunoşteau.
Parcă
s-ar fi speriat,
Cu
leşie au spălat
Bolta
cerului, îndată.
N-a
rămas măcar o pată!
Soarele,
când a văzut
Bolta,
nu i-a mai plăcut,
Chiar
de nu avea vreo vină:
-Prea
curată şi senină!
S-a
gândit, a socotit
Şi
a scos din loc dosit
O
cunună de beteală,
Mare,
parcă ireală,
Şi,
cu grijă a gătit
Bolta,
care i-a zâmbit:
-Dormi
în pace, dragul meu,
Eu
te voi veghea mereu!
MENZIONE D’ONORE
PICURĂ CERIUL FLOARE DE LOTUS (CADONO DAL CIELO FIORI DI LOTO)- NASTASICA POPA-ROMANIA
PICURĂ CERIUL FLOARE-DE-LOTUS
Din
a Ceriului privire
Și
a Gândului plămadă,
Picură
ca o rostire
Peste
trupu-mi de zăpadă,
Amintire.
Flori
de Lotus,mângâiere
Urma
timpului mă doare
Cu
a florilor sorbire,
Fluturi
care vor să zboare-n
Amăgire.
Nud
e sufletu-n uimire
Când
pe tâmple stau arginții,
Jurăminte
de iubire
Adunate-n
definiții
De
mâhnire.
În
a Nopților sfințire
Picurând
din cer nectarul,
Sub
a norilor mocnire
Vor
aduce iar calvarul
C-o
stârnire.
Din
a Ceriului zvâcnire
Picurată-n
flori de lotus
Sub
a dragostei sclipire
Chiar
de-i soarele apus
E
iubire!
MORTE NARCOTICA (MORTE NARCOTICA) - CRISTEA MELANIA ANGI
MORTE NARCOTICA
Forse
di là la morte è calda
come
il mosto che bolle nel buio.
Forse
è come le nevi che coprono le creste montuose,
sempre
più sottile, sempre più rara,
un
fiore tipo non ti scordar di me strappato dal muso umido
di
un cervo solingo.
La
morte, ah…il suo gusto d’aceto
mi
bruciò l’epiglottide.
Mi
manca il soffio per parlarle del
mattino
della mia nascita
scolpita
sull’iride
M’imbatterò
nella morte con tutto il cielo ormeggiato
all’emisfero
sinistro.
Sin
d’ora sento il polso delle mani
con
cui mi abbracceranno le sinfonie della morte caotica.
CU O RAMURĂ DE MĂSLIN, AȘTEAPTĂ-MĂ! (CON UN RAMOSCELLO D’ULIVO, ASPETTAMI!)
- OLTEANU DIANA
CON UN RAMOSCELLO D’ULIVO, ASPETTAMI!
Il
vento morbido dell’autunno mi porterà verso il tuo cielo, Italia!
Aspettami
con un ramoscello d’ulivo,
Lì,
sul cielo del tuo cuore,
colomba
con ali di seta, volerò da te.
Dall’anima,
ti porterò… mille stelle,
il
trillo dell’usignolo di Lunca Jiului
eleverò
l’aquilone bianco nella loro vicinanza
e
sulle tastiere della tua riva,
il
cuore canterà sussurrando
la
romanza del mio paese.
Con
denti di latte, il Mar Ionio morderà il sole.
I
gabbiani grideranno dalla sua spalla destra:
-
Ehi, mare! Ehi, tu, mare!
Ecco,
la colomba della pace, come sorge
portando
agli ulivi di Sibari l’acqua viva
dal
pozzo con argano di Carpaţi
che
mostrano orgogliosi i capelli in lontananza.
Mira,
tu, mare!
E
tu, Italia,
con
lei bagnerai nei giardini “il fiore dell’amicizia”.
Strabone
lo sa che l’ira non è realtà.
E
se vivremo nell’amore e armonia
saremo
poeti e muse per l’eternità.
CUM E CRĂCIUNUL ÎN CER, TATĂ? (COME È IL NATALE IN CIELO, PADRE?) - CRISTIAN ALINA NARCISA
COME È IL NATALE IN CIELO,
PADRE?
Te
lo chiedo ogni anno ...
Chi
ti abbelisce l'abete, chi ti sta cantado
nella veranda
Quali
anime sono tra le stelle e come stai cantando i canzone di NATALE nell'anima nuda
Del desiderio che
oggi ti sta premendo perché mi hai lasciato tra i vivi
E
te ne sei andato lasciando sul tavolo solo ricordi che bruciavano vivi
E
nel angolo della mia anima oggi ti sta piangendo il mio amore con un verso amaro
Il
destino dimenticato tra i destini
E
il futuro di frainteso
Perché
attraverso crocevia di vita sta passando
oggi la mia anima piegata sul desiderio
Amaramente
arredo ancora l'abete, ma senza di te sulla
veranda.
CUM E CRĂCIUNUL ÎN CER, TATĂ? - COME È IL NATALE IN CIELO, PADRE?
Cum e CRĂCIUNUL în CER, TATĂ?
Te-ntreb
în fiecare an…
Cu cine-mpodobești tu bradul, cine-ți mai
cântă în pridvor
Ce suflete sunt printre stele, și cum colinzi
în suflet gol
De dorul ce azi te apasă căci m-ai lăsat
printre cei vii
Și ai plecat lăsând pe masă doar amintiri ce
ard de vii
Și-n colț de suflet azi te plânge iubirea mea
cu amar vers
Destin uitat printre destine
Și viitor de neînțeles
Căci prin răscruci de viață trece azi sufletul
plecat de dor
Cu-amar împodobesc iar bradul, dar fără tine
în pridvor.
Scogliera
di parole sgretolate nelle onde del mare
Ritorna
sempre come una brezza di maggio,
Ci
abbraccia con l'aria di sale della spiaggia
Che
canta da sempre nel coro delle conchiglie,
L'amore
che non finisce mai di impiantare la luce,
Nelle
anime che sanno annaffiare ogni attimo
Con
un soriso.
BE ÎNTOTDEAUNA COPIL (ESSERE PER SEMPRE UN BAMBINO) - ALEXANDRA FIRITA
ESSERE PER SEMPRE UN BAMBINO
Essere
per sempre un bambino
con
gli occhi pieni di luce
di
luce sorriso nei giorni grigi di pioggia
quando
la vita che porti in te
ti
vende per uno spicciolo al mercato
di
oggetti guasti e senza fiato è un uno segno che tua madre
ti
ha amato e ti ama e ha messo dentro te
tutti
suoi beni ricevuti e ti ha imparato la purezza dei gigli...
Avere
il coraggio di essere un bambino
con
le mani sanguinanti piene di sogni feriti
di
abbracciare il mondo con le braccia spalancati
inchiodati
nell’eterno crocifisso
di
pensare un mondo senza la schiavitù
un
mondo libero pieno di gioia di sorrisi di inni
è
che tuo padre ti ha adorato
e
ti ha custodito la salvezza dei tuoi futuri semi...
Essere
bambino per sempre
è
come fossi una piccola roccia
su
cui si appoggia il grande palcoscenico
della
nostra insignificante esistenza...
RACCONTO
LIDIA - LOREDANA DALIAN -
ROMÂNIA
LIDIA
Doar praful rămăsese la fel. Drumul
era tot aşa de prăfos ca în vremea copilăriei, când îşi înfunda tălpile până la
glezne, bucurându-se de atingerea moale şi catifelată. Era una dintre
senzaţiile copilăriei care n-o părăsise niciodată, dar pe care n-o mai
încercase de atunci. Parcă fusese în altă viaţă, acum mai multe vieţi. Memoria
afectivă e cel mai bun prieten al omului. Prieten, duşman, cine ştie? Fusese
de-ajuns ca maşina să intre-n câmpie, şi toate amintirile dăduseră năvală.
Richard conducea concentrat, parcă un pic iritat, încercând, totuşi, ca orice
englez, să nu-şi lase nimic la vedere din stările prin care trecea. Era bun
bărbatul acesta al ei, îi plăcea educaţia lui, puterea de acceptare chiar şi a
celor pe care nu i le putea înţelege... şi totuşi, cât ar fi vrut ca el să
înţeleagă! Să nu mai simtă hăul acela căscat între ei, de parcă i-ar fi separat
întreg universul. Nu era vorba de incompatibilitate. Ci de incapacitate.
Incapacitatea cuiva trăit în puf, într-o lume civilizată, superioară, de a
pricepe realităţi ale existenţei altora, pe care mintea nu le poate cuprinde.
Îi povestise, dar acum era altceva. Acum îl adusese să vadă. Spera cumva ca el
să înţeleagă, să şi-l apropie. Să poată înţelege de unde vin spaimele,
angoasele, sfielile celebrei mezzo-soprane Liddy Robinson, cea mult aplaudată
şi adulată, atunci când ea redevine cea de care n-a putut scăpa: Lida Mariei
şi-a lui Culai. Să priceapă şi Richard o dată pentru totdeauna că cea care,
acum, îşi duce existenţa prin case de lux ale marilor capitale europene nu
plecase niciodată din coliba de lut în care se născuse şi copilărise.
Erau mulţi acasă şi viaţa grea. Cea
mai mare din cei nouă copii, locuia împreună cu bunicul, în coliba din aceeaşi
curte cu a lor, doar o idee mai răsărită. Tata-mare, aşa-i zicea. Într-o zi,
scăpat de sub control, o pusese să-i aducă vin de la beci. Şi turnase, şi
turnase, până când... i s-a năzărit că el moare. Se făcuse noapte şi zăpada se
vedea viscolind prin ochiul mic de geam, fără perdea.
-
Lido, adă, tată-mare, o lumânare, că io mor!
Copil
de vreo opt ani, se vedea picotind deasupra lumânării aprinse, ruptă de somn,
cu singura dorinţă să poată dormi, acolo, jos, la gura sobei, unde era mai
cald.
-
S-a stins, tată-mare, m-a ars la degete. Ce fac?
-
Aprinde tată, alta, că io sigur mor.
Mai
aprinsese vreo două, le privise cum se topesc, ascultând simfonia iernii,
detectând sunete pe care alţii nu le-ar fi perceput la fel. Somnul venea în
valuri, ca şi zăpada, gata s-o răpună.
-
Hai, bre, tată-mare, nu mai mori odată?!
-
Stai, fata tatii, hai că nu mai e mult, buşi-o-ar boala de moarte! Că de nimic
nu-i bună, nici să vie când o aştepţi!
O
mai aşteptase mult şi bine, vreo alţi treizeci de ani. Murise bătrân şi drept,
fără să sufere de nicio boală, împiedicându-se de repezit ce era.
Îi povestise lui Richard, el schiţase
un zâmbet de complezenţă, dar se vedea clar că nu ajunsese la substrat. Nu
conta! Îi spusese mai demult: „Liddy, I love you anyway, whoever you are!”1) Ce
mama mă-sii nu-mi ajunge?! Omul ăsta mă iubeşte, mi-a pus lumea la picioare,
m-a ajutat să ajung celebră. Iar eu aştept să simtă ca mine mirosul de lut ars
al vaselor din care mâncam, să perceapă atingerea colbului pe picioare. Sheet!
vorba americanului.
Satul părea acum mult mai mic, semăna
cu o machetă de jucărie. Când vii din marile aglomerări urbane, totul pare o
glumă. Şi dimensiunea caselor, a curţilor, şi lejeritatea străzilor, pe care
găştele stau nestingherite, nefiind obişnuite cu vehicule motorizate care să le
tulbure lipăiala, dar şi limpezimea cerului. Gata să nu mai recunoască poarta,
năpădită de buruieni. Strigase cam brusc: „Stooop, Richard, stooop!”. Frânase,
neieşindu-şi din calmul lui englezesc, totuşi uimit, parcă neînţelegând de ce a
trebuit să oprească. Îi spusese că au ajuns, privindu-l atent. Doar lângă
tâmpla stângă o venă se zbătea cam tare, în rest era acelaşi Richard din
totdeauna, cu zâmbetul lui permanent care nu ştiai ce ascunde.
Cumpăna fântânii se strâmbase, găleata
nu mai era, iarba crescuse până deasupra tubului superior. Ştia că acolo era
fântâna, punctul ei de sprijin din anii petrecuţi acasă, locul din care îl
vedea trecând pe cel care-i însenina zilele şi-i schimbase destinul. Amintirile
năvăliseră, precum buruienile din jurul fântânii. Îi spusese că vrea să rămână
acolo, cu tinereţea ei. Îl convinsese, după îndelungi proteste, să plece la un
hotel în oraşul apropiat, s-o lase acolo, că nu i se va întâmpla nimic rău.
Nici de data aceea nu înţelesese, dar acceptase, în virtutea aceleiaşi
îngăduinţe cu care o trata mereu.
Privea maşina cum se depărtează
stârnind valuri de praf. Vreo două babe ieşiseră, curioase, la porţi. Din
curtea de-alături, apăru, ca şi alte dăţi, Emilian. Tot timpul se întrebase
dacă mai stă acolo. Îl găsise, statornic, ca şi fântâna, reper de care să te
agăţi în momente de restrişte. Nu era concert la care, înainte să intre în
scenă, să nu-i evoce scurt amintirea, să-şi amintească ceea ce-i spunea
adeseori: „Poţi, Lidia, tu eşti făcută pentru muzică! De fapt, nu, muzica s-a
inventat anume pentru tine.” Emilian fusese cel care-i deschisese ochii asupra
muzicii, îi predase primele noţiuni; tot el o dusese la înscriere, la liceu.
De-atunci încolo, destinul şi-a făcut datoria. Era fiul preotului din sat, mai
mare decât ea; tot absolvent de teologie, n-ajunsese preot, spre marea tristeţe
a părintelui său, pentru că nu se însurase. Rămăsese profesor de muzică în sat.
Poate că menirea lui asta fusese: să-i dea ei avântul, să-i schimbe viaţa.
Înainte ca Emilian să-i ia destinul în mâini, cea mai înaltă aspiraţie a ei
fusese s-ajungă croitoreasă. Acum, aflând ce are de gând, o convinsese să
rămână la el peste noapte, argumentând că în casa lor nu se putea locui, ceea
ce chiar era adevărat. O văzuse numai: o paragină de colo până colo.
Emoţia revederii fusese mai mare decât
toată emoţia adunată de prin concerte. Era ceva unic şi indescriptibil. Se
iubiseră cândva. Cu iubirea aceea platonică, neştirbită de nimic, un sentiment
care creşte şi tot creşte, în loc să scadă cu trecerea timpului. Acum constatau
că tăvălugul anilor trecuţi peste ei nu schimbase nimic. Dimpotrivă! Conversau
banal, dar ochii şi inimile vorbeau altă limbă.
-
Te-am urmărit în concerte, m-am bucurat de succesele tale, să văd cum ai
crescut cu fiecare an.
Nu
zicea nimic de contribuţia lui, asta o trecea cu discreţie sub tăcere.
-
N-aş fi fost nimic, dacă nu erai tu. Ştii doar...
-
Lasă asta. Eu am fost doar unealta prin care s-a lucrat.
-
Mai ştii când mă învăţai cheia sol?
-
Iar tu nu pricepeai de ce nu seamănă cu-o cheie!
-
Emilian, nu ţi-am mulţumit niciodată!
-
Cu plăcere!
-
Dar să ştii...
Îi
făcu semn să tacă, propunând mai bine să cânte, ea voce, acompaniată de el la
pian. Pianul era singurul lui tovarăş în serile lungi de tristeţe. Îşi
petrecuseră noaptea cântând şi rememorând amintiri. În rest, câteva strângeri
de mână şi îmbrăţişări timide.
-
Mi-am găsit sufletul acasă! În sfârşit!
-
Până acum unde-a fost?
-
Pe diverse scene. Ce-ai spune dacă aş rămâne aici? Pentru totdeauna!
-
Ce-aş spune? Eu ce-aş spune? Cunoşti răspunsul, Lidia, dar asta nu depinde de
mine.
A doua zi, pe la ora prânzului, se
înfăţişase Richard, căruia îi explicase prin telefon unde o găseşte. Îi
povestise despre Emilian, atunci, la începuturile căsniciei lor. Concluzia
fusese: „OK”. Făcuse prezentările. Vena de la tâmpla stângă a lui Richard
prinsese iar aripi. Atât. În rest, acelaşi zâmbet condescendent. Fără nicio
pregătire, îl înştiinţase că vrea să rămână cu Emilian. Răspunsul a venit sec,
însă destul de repede, ca şi cum s-ar fi aşteptat la asta:
-
You can't, Liddy, you just can't! I'm waiting in the car.2)
Atât
zisese şi plecase la maşină.
Lidia privea, sfâşiată, spre cele două
lumi. Una, cu tot ce-şi poate dori un om normal într-o viaţă, material, în
profesie, în căsnicie, pe culmile succesului, cu sclipirea, cu bogăţia ei, cu
promisiunile de mai bine, alături de faimosul şi râvnitul dirijor Richard
Robinson. Cealaltă, o lume a simplităţii, a anonimatului, a traiului la limita
decenţei, împreună cu un profesor de muzică de la ţară, într-un sat în care
încă n-ajunsese asfaltul. Dar o lume a bogăţiei interioare, a dragostei depline
şi a unei adevărate înţelegeri. Cu Emilian, încă de când se ştiau, se înţelegeau din priviri, aproape telepatic.
Lui Richard era nevoie să-i explice de zeci de ori, pentru ca, la final, să nu
fie niciodată convinsă că el a simţit exact ceea ce voia să-i spună. Se
prăbuşise pe pat, plângând mocnit. Richard aştepta în maşină, la cum îl ştia,
era în stare să aştepte o săptămână, fără să protesteze; Emilian tăcea, nu
schiţa niciun gest, nu avea nicio reacţie. Şi-ar fi dorit ca el să fie hotărât,
s-o roage să rămână sau chiar să-i ordone. Însă ştia că n-o va face. Ar fi fost
peste firea şi peste educaţia lui.
-
Ce spui? îl întrebase.
Săltase
din umeri. Richard, măcar, avusese ceva de zis. Se ridică, simţindu-şi
picioarele ca de plumb, îl sărută pe gură, apoi îi luă mâinile şi le sărută,
umplându-le de lacrimi. El îi mângâie părul cu un gest ca o adiere.
-
Ai ales bine, Lidia, să nu-ţi pară rău!
În
maşină, plânsese pe umărul lui Richard până ce simţise că dă afară tot amarul.
Apoi, îi făcu semn să plece.
-
Are you sure?3), o întrebă înainte de a demara.
Dăduse
afirmativ din cap, fără să mai arunce nicio privire înapoi. I se păru numai că
zăreşte în oglinda retrovizoare cumpăna fântânii parcă îndoindu-se mai mult. Şi
iarba aplecându-se într-o parte şi-n alta, foşnetul ei punându-i aceeaşi
enervantă întrebare: Eşti sigură?
Răspunse
inutil, pentru sine: Nu, nu sunt sigură. Parcă poţi fi vreodată sigur?
_________________
1)
(EN) Te iubesc oricum, oricine-ai fi
2)
(EN) Nu poţi, Liddy, pur şi simplu nu poţi. Aştept în maşină.
3)
(EN) Eşti sigură?
