TĂCEREA INIMII MELE
Tăcere sădită în crăpăturile inimii mele,
Plec inima prin glasul tău, care tace,
Peste tot e numai tăcere,
tăcere fără vibraţie.
Tăcere e şi în mintea mea, în glasul meu,
Care nu poate să mai rezoneze,
Cu întunericul care mă îngheaţă.
Visul tu mi l-ai furat,
Căci iubirea din mine ai călcat,
Zdrobind liniştea.
În celula aceasta, unde toată lumea tace,
Nu găseşti decât o tăcere.
O tăcere muribundă, ucigătoare,
Pentru că moartea calcă şi desface,
Iubirea din mine, ce nu-mi dă pace,
Vreau să dărâm barierele tăcerii,
Să te îmbrăţişez fără cădere,
Să respir şi să mă îmbăt, cu tine iubire,
Retrăind fără vanitate, iubirea ce ne desparte.
DIN IUBIRE CRESC RĂDĂCINI
Legănând aripile în neant, prin văzduh,
Albatrosul călător este suveran,
Cercetând de- a pururi lumea,
descrisă în Pentateuh,
Imensitatea iubirii, o străbate ca un planor,
Călător neobosit, sacrificându-şi viaţa,
Până când tu? Albatros vei dărui, prin vânt,
Prin timpuri de lumină sau ceaţă,
Peste cer şi valuri îţi porţi al tău dor,
Pe aripile tale ducând mereu în zbor,
Câte o sămânţă, care va rodi în duh şi adevăr.
În al tău zbor, prin crăpăturile stâncilor,
Din iubire cresc rădăcini, prin care să redescopăr,
Cum izvorăşte, Apa cea vie.
Prin a Ta revelaţie, reînvie întreagă creaţie,
La o primăvară dulce, a Fiul Tău iubit.
Glasul Tău Doamne, ne ridică din nefiinţă,
Făcând să crească din iubire rădăcini.
DACĂ DRAGOSTEA MEA
Dacă dragostea ar ţine o veşnicie,
Inima mea pătrunsă prin Tine,
Nu s-ar dezlipi nici o clipă, din această călătorie.
Dacă viaţa mea ar şti că te voi pierde,
Mi-aş topi toate gândurile pentru a le cerne,
Prin închisorile inimii mele.
Culorile glasului Tău mă duc prin ploi,
Ploi de lumină,
Cu picături de iubire, ce alină inima mea,
Când suntem numai noi doi.
Tu eşti suflare desprinsă cu viaţă,
Chiar şi când viaţa mă îngheaţă.
Dă-mi mâna să traversăm pragul
Unde pământul sărută cerul,
Iar tăcerile prefac zorile,
În fascicole multicolore.
BOTA, Claudia, artist plastic şi poet,
născuta la 20 decembrie 1969. Profesor de religie la Şcoala Gimnazială
„Luceafărul” din Bucureşti.Preocupări artistice: poezia şi pictura. Studii:
1984: Şcoala de Muzică şi Arte Plastice-Bacău-Secţia Arte plastice.
1984-1988: Liceul „Vasile Alecsandri”, Bacău. 1984-1986- Şcoala Populară
de şi Meserii Bacău (Secţia Pictură). 1994: Facultatea de Teologie
Ortodoxă (MA) a Universităţii din Bucureşti. 2007: Master în Management
Educaţional Universitatea din Bucureşti, 2012: Master în Consilierea
în managementul carierei în domeniul profesional şi tehnic (COC)
(Institutul Politehnic din Bucuresti – Facultatea de IMST) Începând din 2012 a
primit calificarea în calitate de consultant în carieră, dat de GCDF
(Global Career Development Facilitator) Statele Unite ale Americii.
2011-2013: Frecventează Salonul Artelor „Boema 33” din Bucureşti şi cenaclul „Vama literară”, moderat de poetul Daniel Vorona. Publicaţii literare:
Lumină lină (New York, SUA), Clipa (Anaheim, California, SUA), Jurnalul
Bucureştiului, Singur (Târgovişte), ProLitera (Germania), Confluenţe
Literare (Bucureşti), ş.a
FECUNDAŢIE
Sămânţă plămădită din iubire
Ce înăbuşă durerile care tac,
Tac, la Poarta sărutului,
Pentru a mă purta pe pânza nevăzutului,
În noaptea pământului.
Şi inima mea zace,
Toată lumea zace, sub puterea celui rău,
Dar deasupra a toate, Dumnezeu Preasfântul,
Reclădeşte firea omului căzută, prin lumină,
Întărindu-l prin puterea Sa divină.
Fecunditatea trupului tău,
Face să se unească cu mine,
Ca şi rodia care îşi varsă
Ultima boabă pentru a se preface
Într-un strop de nectar, în cupa plină,
Cu elixirul dragostei.
Mă unesc cu tine, în numele iubirii,
Mă prefac în lumină, în numele nemuririi,
Mă zidesc şi stau la Masa Tăcerii,
Când stelele cad şi îmi despletesc pletele
Pentru a te aştepta cu pâinea dorului meu,
Acum, când în pântec rodeşte darul tău.
TACI, INIMĂ, TACI…
Nu mai vreau să port poveri de fier
Şi de aceea-i poruncesc inimii mele: taci inimă, taci!
Mă prefac că nu aud,
Parcă astăzi timpul îi surd,
Mă izbesc de gânduri sumbre, în apusuri însângerate,
Înecând dorurile mele.
Inimă cu gând hoinar,
Mult mai suferi cât trăieşti,
Şi mereu tu pribegeşti.
În zadar te tot mâhneşti,
Căci destinul nu ţi-l tocmeşti,
Zilele şi anii, nu poţi să- i hotărăşti.
Taci inimă, taci!
Azi tu eşti dulce lumină,
Fericit pentru o zi prea divină,
Nu lăsa durerea să-ţi strivească pacea,
care e senină.
