VINCITORI STRANIERI "CITTA' DEL GALATEO" 2018

TAIWAN

ETERNITY -恆 -蔡澤民博士 (DR. TZEMIN ITION TSAI) Changhua – Taiwan

Original author : 蔡澤民博士 (Dr. Tzemin Ition Tsai)

 

3.        恆    (CHINESE)

一把六百多年的老材頭

一半劈成碎片

丟入營火之中燃燒

一半磨成紙漿

引誘詩人墨客畫押

身後海浪聲節奏如此分明

抬頭滿天星斗耀眼如初

噯呀

頃刻之間甚麼是永恆

了了已然

N.B. : Chinese writing ; 蔡澤民博士 (Dr. Tzemin Ition Tsai)

ETERNITY (ENGLISH)

An old wood for six hundred years

Half split into pieces

Put into burning in campfire

Half is being ground into pulp

Lure the poet leave a signature

The rhythms of waves behind is so clear

Looked up, find the stars dazzling as ever

Yeah

Suddenly, what is eternity?

Completely clear in my mind

N.B. : English writing ; 蔡澤民博士 (Dr. Tzemin Ition Tsai)

ETERNITÀ  (ITALIAN)

Un legno vecchio di seicento anni

Fatto in pezzi

Messo a bruciare nel fuoco di un campo di sosta

Metà viene ridotta in polvere

Richiamo per il poeta a lasciare un segno

I ritmi delle onde dietro sono così chiari

Ho guardato in alto, trovo le stelle che abbagliano come sempre

sì

All’improvviso, che cos’è l'eternità?

E’ ora completamente chiaro nella mia mente

N.B. :

Italian translation ; Lidia Chiarelli

Original author : 蔡澤民博士 (Dr. Tzemin Ition Tsai)

INDIA

1.     ELOPE - RAJ BABU GANDHAM – Hyderabad INDIA

"  elope  "

.

beyond your sealed lips

i could hear your heart's murmur

beyond your closed eyes

i could see pictures framed

.

your unspilled words

chase even when i sleep

your untouched kisses

convey me your woes

.

unfurl your heart

from the knots your within

flutter your wings

and glide on your winds

.

fly in your skies

move with your moods

play in your world

with all thoughts you own

.

with warmth in heart

you ignite your love

you sooth your soul

with tears you hide

.

your unlit flames

gasping for life

your unseen depths

longing for love

.

come my love come

let me take you to our world

into pastures of our thoughts

where we built our castles

.

come

let us elope

into our dreams

2.     ALL IN THE NAME OF LOVE - SUNITA PAUL - KOLKATA, INDIA.

ALL IN THE NAME OF LOVE

We smiled

Eyes spoke in silence

We laughed

Till tears flowed in real sense.

We held hands

And walked down memory lanes

We kissed each other

Shared all happiness and pains.

We embraced in each other's arms

Your tender caresses

I could hear your heart beat

When I laid on your chest with my open tresses.

Our eyes got lost in each other's

When your lips locked in mine

Those passionate smooches

My love life used to shine.

Our love making was a treasure to me

It was so pure and true

We fought and made up again

As the days passed through

In our own small world

All we did was in name of love

We were meant to be always together

Because it is a boon from heaven above.

3.     OCEAN LOVE - JYOTIRMAYA THAKUR - Jharkhand. India.

OCEAN LOVE

Ocean is a connoisseur of hidden treasures

Deep in her womb  lies many pleasures

Watch the wonderful displays at leisure

The majestic gifts are in exotic measures.

Marvellous bounties are a feast to the eyes

Limitless waters have boundaries of reef

Biosphere is getting affected by reeds

A cacophony resounds among the weeds.

Blue whales swims where danger lurks

Some getting extinct as killers are alert

Shark gliding slyly with sharp teeth works

Romantic Dolphins by nature are great flirts.

Colourful fish are caught in the fishing nets

Trawlers filled with their catch return at sunset

Fisherman's boat is always hungry for more

At night there is a display of bonfires on shore.

Magnitude of the rumbling,tumbling waves

Mysterious creatures  dwell in dark caves

Magnificent world deep down inside lies

Mesmerizing mermaids crooning rise.

Flora and fauna have awesome features

Fathomless ocean has unique creatures

Long legged octopus and jellyfish together

Splashing sounds of turtles, seals altogether.

Neptune and Poseidon rule with a whip

And the huge ships are sucked  in a sip

Humanity is reminded of the Ocean's will

Survival of humankind is totally on his skill.

The ocean in love melts into the horizon

Sky stoops from above bowing in liaison

Wandering waters submerge into the ocean

Unity embraces diversity in identical passion.

TURCHIA

PREMIO SPECIALE

IL DOLORE È ROTTO - HASAN ERKEK - Eskisehir, Turchia Translation : Murat Yurdakul

IL DOLORE È ROTTO

Un mattino d'inverno viene e bacia la fronte con freddo labbra

si risveglia dal mondo dei sogni

il vento le ali a riposo nella vostra finestra

il sole è visibile dalla nebbia orizzonte con i suoi occhi di nebbia

non è possibile allungare e sorriso

La neve congelato sui tetti

ci si allontana, anche l'ultima foto scattata.

si sta andando a tuffarsi in acqua e fuori del tè con la corda del dolore sulla vostra vita.

un Concerto per violoncello, si muove lungo le pareti della stanza

ma l'aria è illuminato

non è possibile cancellare le vostre preoccupazioni alla luce

Non ci posso credere.

anche se egli viene, Egli non vestito in una sua poesia.

quando la trasparenza del suo suono si ferma

il sottile polsi di parole una volta slogata

tutto ciò ha una sola risposta: la lingua della busta.

se si chiede, non si può che imparare.

Insonni palpebre, senza l'amore la mattina

sei bloccato in quella mattina e sei bloccato nel buio

pensi dell'amichevole giorni

amici nel lontano giardini della memoria

canzoni di chiamata in bene

tutti loro, tutti loro sul reddito

si faccia di tutto, si trovano ancora ad affrontare.

la vita è una dolce brezza, non è possibile resto

Hasan Erkek

Translation : Murat Yurdakul

IL FUOCO DI SPOGLIARSI DALLA TERRA - NEVAL SAVAK -Translation : Murat Yurdakul – Bornova/Izmir TURCHIA

IL FUOCO DI SPOGLIARSI DALLA TERRA

con il buio che battere la notte

spogliarsi e fuoco dalla terra

si arriva prima.

poi tre pasti con tre morti.

lacrime che non rientrano in casa

accumulato geografia

fuochi ardenti

ferito in guerra e in amore

dalla coda del tuo petto

windy amore soffiando

Io sto mettendo in balia del labbro

nella volatilità del clima di amore

stiamo attraversando i poveri del mondo, in luoghi

e nel buio di un paese

trapunta letto sevdaya dalla primavera allungando il dolore

come una pietra di rondine

piccioni

la magia nera di persone

siamo a tagliuzzare

rose city solitudine

tu ed io

tre i pasti a tre sbagliato

con un amore che non ha età

Neval Savak

Translation : Murat Yurdakul

CHE BAMBINO - ERTUGRUL ÖZAYDIN - Umitköy – Ankara

ONORE - HILAL KARAHAN - MALTEPE, İSTANBUL, TURKEY

ONORE

1/

Le stradine contorte si precipitano in un quartiere

che è bagnato e ha sempre un odore di tarhana *

2/

Le serate entrano sempre attraverso la stessa porta

di case calve che indossano parrucche arboree.

3/

L’ odore di cibo fritto si lega alla vita delle donne

che espongono le loro ferite alla corte.

4/

Si aprono a sera, gli occhi delle ragazze,

ai loro piedi una vita che cammina:

tacco piatto numero trentasei

CATEGORIA GIOVANI TURCHIA

CHIUDI LA VECCHIAIA - MUSTAFA ŞANLI – YALOVA TURCHIA

CHIUDI LA VECCHIAIA

vedi, si va alla fine.

come lungo la strada

breaking i pilastri della vita

lasciando interline corpi

sotto la terra.

non sei mai stato uno dei Soli.

si vive come pioggia

è vero

ma la verità è schiaffo

il tempo è stato trafitto

dentro di voi.

ora, bacio il punto dove

raccogliere tutti i fiori rispettivamente

il tuo corpo

anche se si vive

in quell'ultimo tiro di fine

non troppo lontano, vicino vecchiaia

sempre frustate sulle labbra.

Mustafa Şanlı

Translation :Murat Yurdakul

GERMANIA

VESTITI DA POLITICI – WIEBKE JANSSEN - MÜNCHEN/MONACO DI BAVIERA GERMANIA

VESTITI DA POLITICI

Il 1968, il 1980, il 2009...ve li ricordate?

Io non posso ricordare perché non ci sono stata

e non ho vissuto gli eventi.

Comunque, da articoli di quel tempo

so dell’orrore e mi spiace.

Anche se è già da lungo passato,

certe cose non passano del tutto.

Naturalmente c’è stato un progresso

mettendo in ordine il caos che Madre Natura

in quel caso ha lasciato;

nonostante ciò ci sono state anche delle persone

che hanno approfittato della situazione.

Persone ovviamente maligne, ma anche

lupi vestiti da agnelli.

Alcuni anni dopo si sono fatti sentire

altri lupi che la gente ha lasciato volentieri dentro

il paese. Pur sapendo che sono niente meno che

discendenti di una tendenza...europea.

Dobbiamo tenere sotto controllo I lupi

tanto in Italia quanto in Germania.

Lo dobbiamo a più di diciotto

uomini, donne e bambini.

Ho la sensazione che questi discendenti

sopprimano la libertà. Comunque, è soltanto

una sensazione, qualcosa di soggettivo.

I pensieri sono liberi, giusto?

I pensieri, e naturalmente anche la solidarietà.

Stupidaggini a parte: Sento di molta gente arrestata

solo per essere stata solidale.

I lupi afferrano le loro vittime.

Ne conosco personalmente una.

Posso dire io che i lupi vestiti

da agnello, da politici

hanno catturato un politico vestito

di affetto e solidarietà, e spero che

la gente si svegli e che combatta per lui. Ora.

GRECIA

OBLITERATING TIME - RANIA ANGELAKOUDI - EVOSMOS THESSALONIKI GREECE

OBLITERATING TIME

The earth shall I draw again… and time shall I intoxicate…

Thus shall I obliterate the minutes of your absence

Of sterile seasons, of gloomy days,

Of faceless months!

I shall obliterate the moments when my tears

Swell up!

LIVES without you

Shall I build anew!

Nights devoid of your form

Shall I endure!

Your shadow inescapable in every shade!

Your heart beckoning in every sigh…

Of pleasure!

LIVES devoid of you shall I dream anew

And there I shall reside…

Where your rain falls transparent…

Where your scent from sappy soil ascends!

Where you words sweetly my soul caress!

Where your three-dimensional love unfolds and spreads!

The earth shall I draw again because it is with you alone

I want the recesses of night to roam,

So that you may lead me

To the wide avenues of your kindness

For the LIFE I have devoted to you.

Stentorian Radiance

Be still! Await a while my steps to heed,

the ones that lead to you!

Hold still! My heavy breath no longer stands

to trail behind your thoughts

to overtake wild throbs!

Throbs of yearning… yearning to conjoin

To swirl and spin….to twirl and blend…

Like raindrops merging with the river flow.

Hold still! That I may embrace you

while your life-giving gaze leads me

to happiness unbound…to happiness untamed!

Hold still! My steps thither I have traced…

To the stentorian radiance of your existence

To the stentorian might of your love!

POLONIA

WITHOUT GAS - ELIZA SEGIET – ANTONIEGO POLONIA

WITHOUT GAS

Deep inside

- maimed,

without visible marks,

I try to wait out.

Will I last?

As long as I am -

I will not break.

And if I survive -

I will not seek revenge.

Maimed

- without wounds,

I will try to forget.

I will start with a bath

- ordinary one, without gas.

I will rinse away the past.

Will this help?

RACCONTO

SOGLIA - MURAT YURDAKUL - DEFNE /HATAY /TÜRKİYE

SOGLIA

MURAT YURDAKUL

La soglia che divide sua memoria in due era un profondo vuoto. Questo profondo vuoto è stato riempito con il ronzio. Con le urla. Tear it up. Con gas nervino. Con la nebbia. Il vuoto è stato coperto con umana bruciata profumo. Megafono voci. Le minacce. Con i muri distrutti. Rotto porte. La soglia non aveva alcuna chiarezza, mai.

È stato riempito con la brezza del mare, e ora non era sulla soglia. Non c'era alcuna memoria. Era come essere in un tunnel del tempo.

Non c'era tempo. Era da qualche parte, si era seduta, c'erano persone intorno a lei. Egli non era nella stanza. Il tempo, lo spazio era solo uno spazio vuoto. La vita era un ronzio, ronzio, che ha condotto in un tunnel senza fine. La realtà non era vero. La frescura del mare. I Gabbiani. Giardino del tè. Le tabelle. Sedie. Cameriere. Clientela.

“Voglio una tazza di tè”, disse, con la sua voce tirati fuori dal nulla.

Il cameriere guardò il suo viso accuratamente e un cenno con la testa, nel senso di “bene”. Il cameriere non riusciva a capire né la memoria divisa, né il ronzio del modo in un tunnel senza fine. Ha iniziato a prendersi cura di persone della porta accanto. Tornò il cameriere. “Ho voglia di un tè”, ha ripetuto. Non una seconda volta, ma per la prima volta. Non era il risparmio di memoria. E ' stato immediatamente cancellato.

Il cameriere è venuto fuori di ignoranza. Egli è stato utilizzato per i clienti più esigenti. Ha continuato a prendere ordini dalla tabella. Non aveva finito di richieste di alimenti e bevande di ricevuta d'ordine di sicurezza, e ha sentito lo stesso suono. “Ho voglia di un tè.”

"Va bene, signore, sto portando ora. Ho già preso il tuo ordine.” Egli è stato giurando attraverso di essa, questa persistente voce.

Improvvisamente sembrava che qualcosa. L'altro lato della memoria sembrava aver attizzato lui. Cercò di alzarsi da capogiro. si alzò in piedi. Ha appena levato in piedi alto. Ha eseguito un controllo su tutte le tasche. Stava cercando qualcosa, ma non riusciva a trovare. La sua memoria era fuorviante lui. Lui si grattò la testa, premette le mani contro il suo viso. Quando ha notato che il cameriere di passaggio, che ha chiesto per la preparazione di tè di nuovo. Questa è stata un'altra cameriera. La sua testa era confusa, si sedette in una sedia con difficoltà. Quando ha notato il sacchetto in piedi sul sedile di fianco a lui, si rese conto che era la borsa. Aprì la cerniera e tirò fuori il taccuino. Guardò il note. “Non dimenticate di scrivere quello che hai detto.”

Era una persistente nota che non può essere dimenticato.

“Volevo una tazza di tè.” Nel frattempo, il cameriere portò il tè e mettere sulla sua scrivania. Ha chiesto al cameriere di dove si trovava. Il cameriere non riusciva a dare un senso a questa domanda. ” È pazzo " pensò. Il cameriere non riusciva a capire come persistente nota di “non dimenticate di scrivere quello che stai dicendo.” Non sapeva cosa dire. 

“Mi puoi dire dove mi trovo, ho bisogno di scrivere qui,” ha detto.

Il cameriere indifeso“, Besiktas,” ha detto. "Tutti sanno che questo è il Beşiktaş.” 

Lo ha scritto. “Io sono nella culla. È quattro e un quarto. Non so quando sono venuto.” Il tè freddo. Aveva un sorso o due. Ha detto, “ho avuto una tazza di tè.”

Guardò attraverso le banche, e ha pensato: “Dove È?” La gola è una soglia. Una soglia pieno di dolore, di tristezza, di ricordi perduti. È stato lui a bordo sin. C'era anche l'altro lato del Bosforo. Il giornale nella sua borsa, attirò la sua attenzione. Un segno di stella è stato posto accanto ad un articolo. Ha visto la sua fotografia, guardato con attenzione. Era quasi incollato al sedile con entrambe le mani. I suoi occhi erano fissando il suo accanto a lei. I suoi capelli erano raccolti da dietro. C'erano altre due persone nella parte posteriore, diverso da quello di fianco a lui. Erano entrambi i bicchieri. “I giovani che soffrono di amnesia a causa della morte veloce e che vengono evacuati per trattamento e di imparare a vivere da sola in casa la sono tenuta insieme.” 

Questa frase ricorda di lui perché c'era una foto sul giornale. Ha iniziato a scrivere il suo relativo capitolo.

“Avevo trent'anni. Non riesco a camminare da solo, non riesco a mantenere il mio corpo in equilibrio, e sto prendendo involontaria azione fisica.” Ha provato a smettere di scrivere e di pensare, come se scavando in profondità nel suo cervello. Lui non ricorda nulla. Era come qualcun altro. Si guardò nel suo taccuino, ha iniziato a borbottare. “Io sono nel quartiere Besiktas ora. Ho avuto un tè.”

Una donna i cui capelli erano così sbiancato, lei è venuto e si sedette. “Hai bevuto?”, ha chiesto.

“Chi sei?", ha risposto. Non sapeva da che parte della sua memoria è stato chiesto questa domanda.

Lei si guardò intorno. Era affollato. Non voleva dirlo a parole. Lei allungò la mano e l'ha scritto nel suo quaderno.

“Tua madre.”

POETI DELLA ROMANIA

PODIO        

1. DEBUT (DEBUTTO) - ANA DRĂGOIANU

DEBUT

recunosc

poeziile mele aparţin unui timp

când bucuria se poate strânge

într-un colţişor de batistuţă înflorată

nu ştiu dacă mă va recunoaşte

vreun copil

în cărţile despre

o istorie a literaturii

sau voi fi îngropată

în mulţimea de anonimi

ce şi-au pierdut busola

prin deşertul siberian

sunt adepta faptelor concrete

când vreau să iubesc

iubesc

bărbatul din săptămâna

dictată de Dumnezeu

când vreau să mă îmbăt

culeg viile retrocedate

şi zac până la plictiseală

în balta mea de amărăciune

când vreau să mor

îmi aprind o lumânare

şi chem haimanaua aia de moarte

să treacă la treabă

un chibrit

vă rog

vântul a intrat pe fereastră

2. SINGURĂTATE ÎN DOI (LA SOLITUDINE IN DUE) - MIRELA MINUȚA ALEXA 

SINGURĂTATE ÎN DOI

În suflet îmi plouă noiembrie frunze,

Mi-e teamă de iarnă, de gerul ce-mbracă

Şi gânduri şi uliţi în grea promoroacă...

Mi-ngheaţă sărutul în colţuri de buze; 

Mocnesc sub cenușă speranțe învinse

De iele ce dănțuie-n  sufletu-mi noapte;

Un gând peste fumul de smirnă se zbate

Călcând printre leșuri de vise ucise.

Clipește stâlpită-ntr-un ciob de lumină

Iubirea cu brațe și-aripi retezate...

Ghețari între două tacâmuri curate

Și-un mare pustiu ne sunt oaspeți la cină.

E  grea-nsingurarea, în suflet frământă...

Tăcerea-și așterne lințoliu-n privire

Când nu poți rosti „noapte bună iubire”,

Dar singurătatea în doi e mai cruntă.

3. APUS DE SOARE(TRAMONTO) - OLIMPIA SAVA

          APUS DE SOARE

Cum era puţin distrat,

Domnul Soare şi-a vărsat,

Înainte de culcare,

Spectrul tot, la întâmplare.

Însă rău nu i-a părut.

Fără veste-au apărut

Pete roşii pe azur,

Pete galbene, în jur,

Albe şi portocalii,

Verzi şi multe sinelii….

S-a-ntâmplat pe cer să treacă

Nişte nori cu chef de joacă

Şi, văzând aşa risipă,

Au pictat şi ei în pripă

Nişte pete cam ciudate,

Din culori amestecate.

În vopsele s-au stropit,

Până când  au obosit,

După-aceea se priveau

Şi nu se recunoşteau.

Parcă s-ar fi speriat,

Cu leşie au spălat

Bolta cerului, îndată.

N-a rămas măcar o pată!

Soarele, când a văzut

Bolta, nu i-a mai plăcut,

Chiar de nu avea vreo vină:

-Prea curată şi senină!

S-a gândit, a socotit

Şi a scos din loc dosit

O cunună de beteală,

Mare, parcă ireală,

Şi, cu grijă a gătit

Bolta, care i-a zâmbit:

-Dormi în pace, dragul meu,

Eu te voi veghea mereu!

                              

MENZIONE D’ONORE

PICURĂ CERIUL FLOARE DE LOTUS (CADONO DAL CIELO FIORI DI LOTO)- NASTASICA POPA-ROMANIA

PICURĂ CERIUL FLOARE-DE-LOTUS

Din a Ceriului privire

Și a Gândului plămadă,

Picură ca o rostire

Peste trupu-mi de zăpadă,

Amintire.

Flori de Lotus,mângâiere

Urma timpului mă doare

Cu a florilor sorbire,

Fluturi care vor să zboare-n

Amăgire.

Nud e sufletu-n uimire

Când pe tâmple stau arginții,

Jurăminte de iubire

Adunate-n definiții

De mâhnire.

În a Nopților sfințire

Picurând din cer nectarul,

Sub a norilor mocnire

Vor aduce iar calvarul

C-o stârnire.

Din a Ceriului zvâcnire

Picurată-n flori de lotus

Sub a dragostei sclipire

Chiar de-i soarele apus

E iubire!

MORTE NARCOTICA (MORTE NARCOTICA) - CRISTEA MELANIA ANGI

MORTE NARCOTICA

Forse di là  la morte è calda

come il mosto che bolle nel buio.

Forse è come le nevi che coprono le creste montuose,

sempre più sottile, sempre più rara,

un fiore tipo non ti scordar di me strappato dal muso umido

di un cervo solingo.

La morte, ah…il suo gusto d’aceto

mi bruciò l’epiglottide.

Mi manca il soffio per parlarle del

mattino della mia nascita

scolpita sull’iride

M’imbatterò nella morte con tutto il cielo ormeggiato

all’emisfero sinistro.

Sin d’ora sento il polso delle mani

con cui mi abbracceranno le sinfonie della morte caotica.

CU O RAMURĂ DE MĂSLIN, AȘTEAPTĂ-MĂ! (CON UN RAMOSCELLO D’ULIVO, ASPETTAMI!) - OLTEANU DIANA

CON UN RAMOSCELLO D’ULIVO, ASPETTAMI!

Il vento morbido dell’autunno mi porterà verso il tuo cielo, Italia!

Aspettami con un ramoscello d’ulivo,

Lì, sul cielo del tuo cuore,

colomba con ali di seta, volerò da te.

Dall’anima, ti porterò… mille stelle,

il trillo dell’usignolo di Lunca Jiului

eleverò l’aquilone bianco nella loro vicinanza

e sulle tastiere della tua riva,

il cuore canterà sussurrando

la romanza del mio paese.

Con denti di latte, il Mar Ionio morderà il sole.

I gabbiani grideranno dalla sua spalla destra:

- Ehi, mare! Ehi, tu, mare!

Ecco, la colomba della pace, come sorge

portando agli ulivi di Sibari l’acqua viva

dal pozzo con argano di Carpaţi

che mostrano orgogliosi i capelli in lontananza.

Mira, tu, mare!

E tu, Italia,

con lei bagnerai nei giardini “il fiore dell’amicizia”.

Strabone lo sa che l’ira non è realtà.

E se vivremo nell’amore e armonia

saremo poeti e muse per l’eternità.

CUM E CRĂCIUNUL ÎN CER, TATĂ? (COME È IL NATALE IN CIELO, PADRE?) - CRISTIAN ALINA NARCISA

COME  È IL NATALE IN CIELO, PADRE?

Te lo chiedo ogni anno ...

Chi ti abbelisce l'abete, chi ti  sta cantado nella veranda

Quali anime sono tra le stelle e come stai cantando i canzone di NATALE  nell'anima nuda

Del  desiderio che  oggi ti sta premendo perché mi hai lasciato tra i vivi

E te ne sei andato lasciando sul tavolo solo ricordi che bruciavano vivi

E nel angolo della mia anima oggi ti sta piangendo il mio  amore con un verso  amaro

Il destino dimenticato tra i destini

E il futuro di frainteso

Perché attraverso crocevia di vita  sta passando oggi la mia anima piegata sul  desiderio

Amaramente arredo ancora l'abete, ma senza di te sulla  veranda.

CUM E CRĂCIUNUL ÎN CER, TATĂ? - COME È IL NATALE IN CIELO, PADRE?

Cum e CRĂCIUNUL în CER, TATĂ?

Te-ntreb în fiecare an…

 Cu cine-mpodobești tu bradul, cine-ți mai cântă în pridvor 

 Ce suflete sunt printre stele, și cum colinzi în suflet gol

 De dorul ce azi te apasă căci m-ai lăsat printre cei vii

 Și ai plecat lăsând pe masă doar amintiri ce ard de vii

 Și-n colț de suflet azi te plânge iubirea mea cu amar vers

 Destin uitat printre destine

 Și viitor de neînțeles

 Căci prin răscruci de viață trece azi sufletul plecat de dor 

 Cu-amar împodobesc iar bradul, dar fără tine în pridvor.

Scogliera di parole sgretolate nelle onde del mare

Ritorna sempre come una brezza di maggio,

Ci abbraccia con l'aria di sale della spiaggia

Che canta da sempre nel coro delle conchiglie,

L'amore che non finisce mai di impiantare la luce,

Nelle anime che sanno annaffiare ogni attimo

Con un soriso.

BE ÎNTOTDEAUNA COPIL (ESSERE PER SEMPRE UN BAMBINO) - ALEXANDRA FIRITA

ESSERE PER SEMPRE UN BAMBINO

Essere per sempre un bambino

con gli occhi pieni di luce

di luce sorriso nei giorni grigi di pioggia

quando la vita che porti in te

ti vende per uno spicciolo al mercato

di oggetti guasti e senza fiato è un uno segno che tua madre

ti ha amato e ti ama e ha messo dentro te

tutti suoi beni ricevuti e ti ha imparato la purezza dei gigli...

Avere il coraggio di essere un bambino

con le mani sanguinanti piene di sogni feriti

di abbracciare il mondo con le braccia spalancati

inchiodati nell’eterno crocifisso

di pensare un mondo senza la schiavitù

un mondo libero pieno di gioia di sorrisi di inni

è che tuo padre ti ha adorato

e ti ha custodito la salvezza dei tuoi futuri semi...

Essere bambino per sempre

è come fossi una piccola roccia

su cui si appoggia il grande palcoscenico

della nostra insignificante esistenza...

RACCONTO

LIDIA - LOREDANA DALIAN - ROMÂNIA

LIDIA

          Doar praful rămăsese la fel. Drumul era tot aşa de prăfos ca în vremea copilăriei, când îşi înfunda tălpile până la glezne, bucurându-se de atingerea moale şi catifelată. Era una dintre senzaţiile copilăriei care n-o părăsise niciodată, dar pe care n-o mai încercase de atunci. Parcă fusese în altă viaţă, acum mai multe vieţi. Memoria afectivă e cel mai bun prieten al omului. Prieten, duşman, cine ştie? Fusese de-ajuns ca maşina să intre-n câmpie, şi toate amintirile dăduseră năvală. Richard conducea concentrat, parcă un pic iritat, încercând, totuşi, ca orice englez, să nu-şi lase nimic la vedere din stările prin care trecea. Era bun bărbatul acesta al ei, îi plăcea educaţia lui, puterea de acceptare chiar şi a celor pe care nu i le putea înţelege... şi totuşi, cât ar fi vrut ca el să înţeleagă! Să nu mai simtă hăul acela căscat între ei, de parcă i-ar fi separat întreg universul. Nu era vorba de incompatibilitate. Ci de incapacitate. Incapacitatea cuiva trăit în puf, într-o lume civilizată, superioară, de a pricepe realităţi ale existenţei altora, pe care mintea nu le poate cuprinde. Îi povestise, dar acum era altceva. Acum îl adusese să vadă. Spera cumva ca el să înţeleagă, să şi-l apropie. Să poată înţelege de unde vin spaimele, angoasele, sfielile celebrei mezzo-soprane Liddy Robinson, cea mult aplaudată şi adulată, atunci când ea redevine cea de care n-a putut scăpa: Lida Mariei şi-a lui Culai. Să priceapă şi Richard o dată pentru totdeauna că cea care, acum, îşi duce existenţa prin case de lux ale marilor capitale europene nu plecase niciodată din coliba de lut în care se născuse şi copilărise.

          Erau mulţi acasă şi viaţa grea. Cea mai mare din cei nouă copii, locuia împreună cu bunicul, în coliba din aceeaşi curte cu a lor, doar o idee mai răsărită. Tata-mare, aşa-i zicea. Într-o zi, scăpat de sub control, o pusese să-i aducă vin de la beci. Şi turnase, şi turnase, până când... i s-a năzărit că el moare. Se făcuse noapte şi zăpada se vedea viscolind prin ochiul mic de geam, fără perdea.

- Lido, adă, tată-mare, o lumânare, că io mor!

Copil de vreo opt ani, se vedea picotind deasupra lumânării aprinse, ruptă de somn, cu singura dorinţă să poată dormi, acolo, jos, la gura sobei, unde era mai cald.

- S-a stins, tată-mare, m-a ars la degete. Ce fac?

- Aprinde tată, alta, că io sigur mor.        

Mai aprinsese vreo două, le privise cum se topesc, ascultând simfonia iernii, detectând sunete pe care alţii nu le-ar fi perceput la fel. Somnul venea în valuri, ca şi zăpada, gata s-o răpună.

- Hai, bre, tată-mare, nu mai mori odată?!

- Stai, fata tatii, hai că nu mai e mult, buşi-o-ar boala de moarte! Că de nimic nu-i bună, nici să vie când o aştepţi!

O mai aşteptase mult şi bine, vreo alţi treizeci de ani. Murise bătrân şi drept, fără să sufere de nicio boală, împiedicându-se de repezit ce era.

          Îi povestise lui Richard, el schiţase un zâmbet de complezenţă, dar se vedea clar că nu ajunsese la substrat. Nu conta! Îi spusese mai demult: „Liddy, I love you anyway, whoever you are!”1) Ce mama mă-sii nu-mi ajunge?! Omul ăsta mă iubeşte, mi-a pus lumea la picioare, m-a ajutat să ajung celebră. Iar eu aştept să simtă ca mine mirosul de lut ars al vaselor din care mâncam, să perceapă atingerea colbului pe picioare. Sheet! vorba americanului. 

          Satul părea acum mult mai mic, semăna cu o machetă de jucărie. Când vii din marile aglomerări urbane, totul pare o glumă. Şi dimensiunea caselor, a curţilor, şi lejeritatea străzilor, pe care găştele stau nestingherite, nefiind obişnuite cu vehicule motorizate care să le tulbure lipăiala, dar şi limpezimea cerului. Gata să nu mai recunoască poarta, năpădită de buruieni. Strigase cam brusc: „Stooop, Richard, stooop!”. Frânase, neieşindu-şi din calmul lui englezesc, totuşi uimit, parcă neînţelegând de ce a trebuit să oprească. Îi spusese că au ajuns, privindu-l atent. Doar lângă tâmpla stângă o venă se zbătea cam tare, în rest era acelaşi Richard din totdeauna, cu zâmbetul lui permanent care nu ştiai ce ascunde.

          Cumpăna fântânii se strâmbase, găleata nu mai era, iarba crescuse până deasupra tubului superior. Ştia că acolo era fântâna, punctul ei de sprijin din anii petrecuţi acasă, locul din care îl vedea trecând pe cel care-i însenina zilele şi-i schimbase destinul. Amintirile năvăliseră, precum buruienile din jurul fântânii. Îi spusese că vrea să rămână acolo, cu tinereţea ei. Îl convinsese, după îndelungi proteste, să plece la un hotel în oraşul apropiat, s-o lase acolo, că nu i se va întâmpla nimic rău. Nici de data aceea nu înţelesese, dar acceptase, în virtutea aceleiaşi îngăduinţe cu care o trata mereu.

          Privea maşina cum se depărtează stârnind valuri de praf. Vreo două babe ieşiseră, curioase, la porţi. Din curtea de-alături, apăru, ca şi alte dăţi, Emilian. Tot timpul se întrebase dacă mai stă acolo. Îl găsise, statornic, ca şi fântâna, reper de care să te agăţi în momente de restrişte. Nu era concert la care, înainte să intre în scenă, să nu-i evoce scurt amintirea, să-şi amintească ceea ce-i spunea adeseori: „Poţi, Lidia, tu eşti făcută pentru muzică! De fapt, nu, muzica s-a inventat anume pentru tine.” Emilian fusese cel care-i deschisese ochii asupra muzicii, îi predase primele noţiuni; tot el o dusese la înscriere, la liceu. De-atunci încolo, destinul şi-a făcut datoria. Era fiul preotului din sat, mai mare decât ea; tot absolvent de teologie, n-ajunsese preot, spre marea tristeţe a părintelui său, pentru că nu se însurase. Rămăsese profesor de muzică în sat. Poate că menirea lui asta fusese: să-i dea ei avântul, să-i schimbe viaţa. Înainte ca Emilian să-i ia destinul în mâini, cea mai înaltă aspiraţie a ei fusese s-ajungă croitoreasă. Acum, aflând ce are de gând, o convinsese să rămână la el peste noapte, argumentând că în casa lor nu se putea locui, ceea ce chiar era adevărat. O văzuse numai: o paragină de colo până colo.

          Emoţia revederii fusese mai mare decât toată emoţia adunată de prin concerte. Era ceva unic şi indescriptibil. Se iubiseră cândva. Cu iubirea aceea platonică, neştirbită de nimic, un sentiment care creşte şi tot creşte, în loc să scadă cu trecerea timpului. Acum constatau că tăvălugul anilor trecuţi peste ei nu schimbase nimic. Dimpotrivă! Conversau banal, dar ochii şi inimile vorbeau altă limbă.

- Te-am urmărit în concerte, m-am bucurat de succesele tale, să văd cum ai crescut cu fiecare an.

Nu zicea nimic de contribuţia lui, asta o trecea cu discreţie sub tăcere.

- N-aş fi fost nimic, dacă nu erai tu. Ştii doar...

- Lasă asta. Eu am fost doar unealta prin care s-a lucrat.

- Mai ştii când mă învăţai cheia sol?

- Iar tu nu pricepeai de ce nu seamănă cu-o cheie!

- Emilian, nu ţi-am mulţumit niciodată!

- Cu plăcere!

- Dar să ştii...

Îi făcu semn să tacă, propunând mai bine să cânte, ea voce, acompaniată de el la pian. Pianul era singurul lui tovarăş în serile lungi de tristeţe. Îşi petrecuseră noaptea cântând şi rememorând amintiri. În rest, câteva strângeri de mână şi îmbrăţişări timide.

- Mi-am găsit sufletul acasă! În sfârşit!

- Până acum unde-a fost?

- Pe diverse scene. Ce-ai spune dacă aş rămâne aici? Pentru totdeauna!

- Ce-aş spune? Eu ce-aş spune? Cunoşti răspunsul, Lidia, dar asta nu depinde de mine.

          A doua zi, pe la ora prânzului, se înfăţişase Richard, căruia îi explicase prin telefon unde o găseşte. Îi povestise despre Emilian, atunci, la începuturile căsniciei lor. Concluzia fusese: „OK”. Făcuse prezentările. Vena de la tâmpla stângă a lui Richard prinsese iar aripi. Atât. În rest, acelaşi zâmbet condescendent. Fără nicio pregătire, îl înştiinţase că vrea să rămână cu Emilian. Răspunsul a venit sec, însă destul de repede, ca şi cum s-ar fi aşteptat la asta:

- You can't, Liddy, you just can't! I'm waiting in the car.2)

Atât zisese şi plecase la maşină.

          Lidia privea, sfâşiată, spre cele două lumi. Una, cu tot ce-şi poate dori un om normal într-o viaţă, material, în profesie, în căsnicie, pe culmile succesului, cu sclipirea, cu bogăţia ei, cu promisiunile de mai bine, alături de faimosul şi râvnitul dirijor Richard Robinson. Cealaltă, o lume a simplităţii, a anonimatului, a traiului la limita decenţei, împreună cu un profesor de muzică de la ţară, într-un sat în care încă n-ajunsese asfaltul. Dar o lume a bogăţiei interioare, a dragostei depline şi a unei adevărate înţelegeri. Cu Emilian, încă de când se ştiau,  se înţelegeau din priviri, aproape telepatic. Lui Richard era nevoie să-i explice de zeci de ori, pentru ca, la final, să nu fie niciodată convinsă că el a simţit exact ceea ce voia să-i spună. Se prăbuşise pe pat, plângând mocnit. Richard aştepta în maşină, la cum îl ştia, era în stare să aştepte o săptămână, fără să protesteze; Emilian tăcea, nu schiţa niciun gest, nu avea nicio reacţie. Şi-ar fi dorit ca el să fie hotărât, s-o roage să rămână sau chiar să-i ordone. Însă ştia că n-o va face. Ar fi fost peste firea şi peste educaţia lui.

- Ce spui? îl întrebase.

Săltase din umeri. Richard, măcar, avusese ceva de zis. Se ridică, simţindu-şi picioarele ca de plumb, îl sărută pe gură, apoi îi luă mâinile şi le sărută, umplându-le de lacrimi. El îi mângâie părul cu un gest ca o adiere.

- Ai ales bine, Lidia, să nu-ţi pară rău!

În maşină, plânsese pe umărul lui Richard până ce simţise că dă afară tot amarul. Apoi, îi făcu semn să plece.

- Are you sure?3), o întrebă înainte de a demara.

Dăduse afirmativ din cap, fără să mai arunce nicio privire înapoi. I se păru numai că zăreşte în oglinda retrovizoare cumpăna fântânii parcă îndoindu-se mai mult. Şi iarba aplecându-se într-o parte şi-n alta, foşnetul ei punându-i aceeaşi enervantă întrebare: Eşti sigură?

Răspunse inutil, pentru sine: Nu, nu sunt sigură. Parcă poţi fi vreodată sigur?

_________________

1) (EN) Te iubesc oricum, oricine-ai fi

2) (EN) Nu poţi, Liddy, pur şi simplu nu poţi. Aştept în maşină.

3) (EN) Eşti sigură?